Gândire critică, atenție la detalii, empatie, performanță școlară

Probabil cea mai cunoscută valență a programelor de studiu al istoriei artelor este cea de dezvoltare a strategiilor de gândire vizuală. Metoda ”Visual Thinking Strategies”[1] (VTS) a fost fundamentată în anii ’90 de cercetătorii americani Abigail Housen, psiholog, și Philip Yenawine, conducătorul departamentului de Educație muzeală al MoMA (Museum of Modern Art, New York), care, de-a lungul mai multor decenii, au investigat beneficiile educației artistice și predarea în context interdisciplinar a artelor vizuale.

Metoda urmărește dezvoltarea percepției vizuale, a atenției la detalii, a capacității de interpretare a stimulilor vizuali și, deloc în ultimul rând, a gândirii critice bazate pe dovezi, cu impact profund în construirea discursului logic, coerent argumentat.

Dobândirea acestor competențe este, evident, translatabilă în orice domeniu de activitate și la orice nivel de pregătire, școlară sau profesională, având rezultate pozitive dovedite inclusiv în performanța elevilor, la mai multe discipline, în special matematică și literatură, de la nivel preșcolar, până la studii universitare.

Metoda se bazează pe trei întrebări simple, care conduc analizarea unei lucrări de artă: „Ce se întâmplă în imagine?”, „Ce anume mă face să cred că se întâmplă acest lucru?”, „Ce altceva văd în această imagine?”. Cea de a treia întrebare, care invită la aprofundare și la ceea ce este cunoscut drept ”Slow Art”, „privitul lent” (mai mult de 10 minute) al unei opere de artă, contribuie la restabilirea capacității de concentrare și la reducerea oboselii mintale, a stresului.

Arta ca stare de bine (”wellbeing”)

A privi o operă de artă considerată „frumoasă” produce aceeași senzație ca vederea unei persoane dragi – arată un studiu realizat în anul 2011 la University College London[2]; altfel spus, bucuria produsă de o lucrare de artă care ne place echivalează cu sentimentul de a fi îndrăgostit, responsabile pentru această stare fiind creșterea fluxului sanguin cerebral cu 10% și eliberarea de dopamină (cele mai bune rezultate se pare că au fost „provocate” de Monet, Ingres și Constable, din cei 30 de mari artiști incluși în experiment).

Contactul cu arta reduce instantaneu nivelul de stres și de anxietate, crește nivelul de empatie, stimulează imaginația și creativitatea. Cercetările au arătat, de asemenea, că, în timp ce analizează o lucrare de artă, privitorul reproduce mental procesele de realizare a respectivei lucrări (spre exemplu, modul în care artistul a trasat liniile și culorile într-o pictură), reprezentându-și senzorial textura operei, materialitatea ei, experiența având un caracter personal, imersiv.[3]

Efectul de uimire (”awe”)

Printre primele forme de muzeificare create de oameni se numără și „cabinetul de curiozități” apărut în perioada Renașterii – o colecție personală sau nu de obiecte „interesante”, care provoacă uimire, stimulează imaginația și cunoașterea, printre aceste obiecte aflându-se și lucrări de artă. Capacitatea artei de a suscita uimire a fost, așadar, constatată empiric de mai multe secole și continuă să fie una dintre principalele ei calități (termenul german „wunderkammer”, „cameră a minunilor”, este mai clar descriptiv decât „cabinetul de curiozități”).

Arta pentru seniori

Studiul formal al istoriei artei nu reprezintă doar o incursiune în frumos, ci și o disciplină riguroasă care antrenează mintea să analizeze complexitatea informațională. Prin abordarea coordonată a artei, se poate trece de la consumul pasiv de imagini, la reflecție și auto-reflecție, la identificarea de simboluri și structuri compoziționale, stimulându-se percepția senzorială și capacitatea de procesare și interpretare a informației, elemente esențiale pentru îmbătrânirea activă.

Cercetările științifice au demonstrat că interacțiunea cu arta creează protecție cognitivă împotriva așa-numitului „sindrom de neutilizare a creierului”, care apare în special la adulții cu vârste înaintate, care nu mai sunt activi profesional și social. Participarea la cursuri de artă stimulează plasticitatea neuronală și acumularea rezervei cognitive, fiind o metodă plăcută, antrenantă și eficientă de fortificare mentală și optimizare cerebrală, cu beneficii pe termen lung.

De asemenea, exercițiile de interpretare a operelor de artă implică activarea memoriei și a capacității de exprimare verbală, iar participarea la cursuri interactive combate starea de izolare socială resimțită frecvent de seniori.[7]