Museum Anonymous organizează cursuri de perfecționare profesională și de dezvoltare personală, în domeniul culturii, concepute și susținute de specialiști certificați în domeniile de referință ale fiecărui curs.
Furnizarea cursurilor online prin platforma cursuri.museum-anonymous.ro se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic și sub forma contractelor încheiate la distanță.
Conținutul cursurilor constituie proprietate intelectuală a autorilor, conform Legii nr. 8/1996, și nu poate fi distribuit, multiplicat, modificat, utilizat în scop comercial sau transmis către terți, fără acordul scris prealabil al autorilor.
Accesul la conținutul cursurilor se realizează online, prin intermediul platformelor de video-conferință sau prin transmiterea de materiale scrise sau multimedia, în format digital, după confirmarea efectuării plății. Link-urile de acces sau materialele digitale se transmit prin e-mail, la adresa furnizată în formularul de înscriere.
Plata cursurilor se realizează online, fiind supusă termenilor și condițiilor platformelor electronice de procesare.
Rambursarea costului cursurilor se poate face la cerere, în termen de 14 zile de la data efectuării plății și cu cel mult 5 zile înainte de începerea cursurilor de tip „live”, sub condiția neaccesării materialelor de curs. Odată cu transmiterea comenzii și efectuarea plății, se exprimă acordul pentru începerea furnizării serviciilor. Transmiterea prin e-mail a materialelor de curs, către cumpărător, este echivalentă cu accesarea acestora.
În cazul anulării cursurilor, de către furnizor, din motive neimputabile cursanților, acestea vor fi reprogramate într-un interval de timp rezonabil sau, dacă reprogramarea nu este posibilă, sumele corespunzătoare serviciilor neprestate vor fi rambursate în termen de 30 de zile de la data anulării.
Pe parcursul desfășurării cursurilor, participanții trebuie să aibă un comportament decent, să nu creeze dispute cu alți participanți sau cu lectorii, să nu utilizeze un limbaj indecent sau ofensator. Nerespectarea acestei condiții conduce la excludere, fără rambursarea costului cursului.
Datele cu caracter personal sunt gestionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, stipulate de Regulamentul nr. 679/2016/UE (GDPR), și sunt folosite exclusiv în scopul prestării serviciilor și îndeplinirii obligațiilor contractuale. Utilizarea platformelor externe în desfășurarea serviciilor presupune acceptarea termenilor și condițiilor platformelor respective.
Litigiile rezultate din executarea contractelor de furnizare a cursurilor vor fi soluționate amiabil sau, după caz, de către instanțele judecătorești competente, corespunzătoare sediului social al furnizorului. Soluționarea alternativă a litigiilor: https://reclamatiisal.anpc.ro/. Sesizări privind protecția consumatorilor: https://anpc.ro/ .
Platforma cursuri.museum-anonymous.ro este denumire comercială gestionată de VASILE N. ALIS-ELENA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul social în com. Dragomirești, jud. Dâmbovița, str. Principală, nr. 175, ROONRC.F2026004079000, C.U.I. 53568614, VAT 53780985.