Cursul online „Ce este arta?” pentru adolescenți este o introducere în istoria și teoria artelor vizuale, cu accent pe dezvoltarea unor abilități transdisciplinare, necesare într-o lume dominată de vizual și social media - înțelegerea și interpretarea imaginilor, gândire critică, atenție la detalii, dezbatere și dialog.
Cursul este adresat tinerilor cu vârsta între 14 și 18 ani, care nu urmează programe școlare specializate în domeniul artelor vizuale, interesați de dezvoltarea culturii generale și a propriei personalități.
În cele 5 întâlniri din cadrul cursului, vom privi și vorbi despre categorii și genuri ale artelor vizuale, despre terminologia specifică acestui domeniu, despre artiști și opere de artă celebre, despre ce transmite o imagine și ce se află dincolo de ea.
Parcursul este unul interactiv și va include linia, culoarea, forma, pictură și sculptură, arte decorative, performance, street art și instalații, artă veche și contemporană, maeștri clasici ca Da Vinci, Michelangelo, Picasso, Dalí, Brâncuși și creatori revoluționari actuali.
Lectorul cursului este Alis Vasile - doctor în arte vizuale, cu masterat în arhitectură și urbanism, licențiată în muzeologie, arte plastice și științe juridice, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul culturii și al educației culturale, activând în poziții de specialitate și de management, în cadrul Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Municipiului București, Muzeului Național „George Enescu”, British Council, Operei Naționale București, Ministerului Culturii, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului ș.a. Din 2015, este lector-formator acreditat, în programele de pregătire profesională în domeniul patrimoniului cultural organizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.
Să avem instrumentele de bază pentru a înțelege, descrie și interpreta arta și pentru a ne bucura de ea.
Să înțelegem mesajul imaginilor, să le putem „citi” critic, să distingem între fals și autentic, între estetic și non-estetic.
Arta este o reflectare a istoriei civilizației umane, sub toate aspectele ei: valorile și aspirațiile societății, evenimentele care au schimbat lumea, evoluția științei și tehnicii, modul în care oamenii s-au raportat la trecut și la viitor.
Principiile artelor vizuale sunt regăsite și ușor aplicabile în viața cotidiană - de la modul în care ne alegem îmbrăcămintea, la cel în care ne amenajăm spațiul personal, de la priceperea cu care punem în pagină un proiect sau facem o fotografie, până la felul în care ne lăsăm influențați de imaginile din jurul nostru.
Nu în ultimul rând, arta este o sursă de inspirație, de îmbogățire a universului personal, de relaxare și stare de bine. Studii recente au demonstrat că un consum cultural ridicat îmbunătățește starea de sănătate și calitatea vieții.
Share: